O noapte de noiembrie. Liniştită, caldă, mult prea caldă totuşi, şi un cer bogat cu sclipiri de gheaţă ce işi găsesc oglindirea in irisul albastru al ochiului meu. E linişte. Luceafărul lui Eminescu mă îmbie să visez. Se poate ?!
În mine îi rece. Nu m-am mai vizitat de mult. Mi-e frică de ce aş putea găsi.
... A trecut mult de cand nu ne-am mai vorbit şi a început să-mi lipseasca muzica vocii tale, ce în fiecare seară imi liniştea durerea şi îmi dezmierda inima. Muzica ta reuşea să ţină aprins ,,viul" din mine...
Azi însă nu am mai auzit-o. Sunt nulă, slabă, ştearsă de când muzica ta nu mai vibrează în mine.
E destul de târziu să-ţi spun, însă... mai ai timp de`o serenada?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu