Chitara mea mica e singura azi. E trista ca s-a napustit toamna peste ea, fara sa isi fi putut da ultimul concert.
M-a strigat ieri, mi-a zambit azi, imi va face cu ochiul maine, insa realizeaza... ca nu o mai vede nimeni. Partiturile zac albe in husa prafuita de amprenta timpului, corzile tari se vaita lipsite de mangaiere, pana si sunetele se zbat neputincioase in simfonia uitarii, toate ma striga, ma cauta, insa... e tarziu.
Mi-am uitat cantecul!